Australia, un continent absolut fascinant!

(postare-arhivă din ianuarie 2009)

Mi-am adus acum aminte că pe vremuri m-am informat foarte mult despre Australia. Memoria îmi mai joacă şi feste uneori, aşa că nu mă bazez exclusiv pe ea, ci mai caut şi pe internet, pentru că vreau să redau aici câteva informații care mi s-au părut interesante pe vremuri, în legătură cu acest continent.

Poate că sună ciudat, dar probabil toată lumea crede că Australia se cheamă doar aşa, când, de fapt, se cheamă Commonwealth of Australia. 🙂 Am fost destul de mirată când am dat de această informație, ca să fiu sinceră. Ceea ce știam însă – dar multă lume nu știe este faptul că această țară nu are drept capitală orașul Sydney, aşa cum am fi tentaţi a crede (Sydney e cel mai mare şi important oraş, ce-i drept): capitala este Canberra! Australia a fost iniţial un loc unde autorităţile engleze au deportat unii deţinuţi. Dacǎ la început relaţiile acestora cu indigenii aborigeni erau bune, mai târziu ele s-au stricat şi au dus chiar la masacre, aşa cum am avut ocazia să vedem şi în filmul lui Baz Luhrmann: Australia.

Și dacă stau să mă gândesc că primul transport de deţinuţi a ajuns acolo după 1700, iar eu am trăit acolo în 1050, conform unei analize a vieții mele anterioare, făcută pe internet (doar ca să mă distrez, evident) cred că am fost aborigenă… sau vorba unui prieten… un câine dingo – dar femelă 🙂

Australia este a şasea ţară din lume ca mărime, dar cea mai mică dintre continente. Şi are mai mult deşert decât orice alt continent! Marea barieră de corali a Australiei, cel mai mare recif din lume, are o lungime de peste 2000 de km şi este vizibilă din cosmos (aşadar nu doar marele zid chinezesc)! Întotdeauna mi-au plăcut cangurii şi ursuleţii koala, care sunt simboluri importante ale continentului. Vreau în Australia!

Sursă foto: aici

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *