Cum se face styling la o măsuță de cafea?

V-am șocat? Dacă sunteți novice privind acest subiect, acest articol vă este dedicat. Dacă nu sunteți chiar “virgini” în domeniu, atunci ați mai auzit cu siguranță despre treaba asta, și vom putea lămuri împreună unele aspecte. Sau poate că ați încercat deja să faceți un styling la măsuța de cafea, dar nu (prea) v-a ieșit, pentru că nu vă era cunoscut faptul că există câteva trucuri extrem de simple, pentru ca măsuța de cafea să arate perfect! Ia să vedem…

Sursa: Studio McGee

Cum se face, așadar?

Nu m-a preocupat mult subiectul, dar cu cât deveneam mai interesată de designul interior, observam că în toate fotografiile cu livinguri amenajate ca la carte, măsuța de cafea este atât de frumos și armonios decorată, de ți-e mai mare dragul!

Sursa: Pinterest

Ați observat și voi pe Pinterest și pe Instagram, așa-i? Sunt absolut minunate aranjamentele pe care le fac cei care se ocupă în mod profi de treaba asta, sau de cei care nu au legătură cu domeniu, dar sunt înnebuniți după designul interior (cum sunt și eu, care vreau să învăț, să învăț, să învăț…)

Sunt câteva mici reguli, sau trucuri, să le zicem. Este nevoie de 4 elemente obligatorii și de respectarea câtorva reguli! Atunci când merge și vă simțiți în stare de mai mult, mai puteți face și modificări.

CĂRȚI, LUMÂNĂRI, FLORI ȘI OBIECTE DECORATIVE:

Acestea sunt cele patru elemente principale cu care ne jucăm atunci când facem styling la o măsuță de cafea.

***Ai nevoie de cărți. Acestea trebuie să fie frumoase, decorative, neapărat cu copertă tare. Pot fi albume de artă sau cărți despre designul interior, sau altele asemenea, important este să aducă plus valoare. Nu luați orice carte de pe raft, așa, la întâmplare! Așezați 2-3 cărți una peste alta. Dacă măsuța de cafea este mai mare, faceți 2-3 grămezi de cărți (de diferite înălțimi). Pont: Cumpărați albume de arte și alte asemenea de la târgurile de vechituri. În librării costă aproape o avere!

Sursa: Pinterest

***Ai nevoie de lumânări. De una, dar spectaculoasă, sau 2-3 mai simple (ex. cilindrice), dar de înălțimi diferite și asortate ca stil/culoare, sau unele care necesită și suporturi. Pont: Lumânările acestea să aibă un rol strict decorativ, nu le aprindeți! Astfel nu va fi o problemă prea mare nici dacă sunt unele mai scumpe.

Sursa: Design & Nourish

***Ai nevoie de flori. O vază cu flori (naturale sau artificiale, în funcție de timpul și bugetul pe care îl poți dedica acestui lucru) sau un mic ghiveci cu o plantă. Important este că ai nevoie de un strop de natură, de ceva organic, sau de ceva verde, fresh, sau colorat! Unei măsuțe de cafea fără o floricică sau o frunzuliță îi va lipsi întotdeauna, ceva! Pont: Florile naturale sunt de preferat, desigur. Dacă nu vrei să le tot înlocuiești însă, cumpără unele de mătase, și nu de plastic. Dacă alegi plasticul, alege niște itemuri mai de calitate. Și un mic cactus este o idee bună, nu necesită nici prea multă îngrijire, nici prea multă lumină.

Sursa: GylesHomes.com

***Ai nevoie de un obiect interesant. Cum ar fi și chestia aceasta țepoasă și neagră, de ceva mai sus. Ți-a atras imediat atenția, așa-i? Acest obiect trebuie să fie unul puternic decorativ. De obicei este cel mai interesant obiect de pe masă. Poate fi unul cu un design curajos, șocant, ceva geometric, ceva handmade, un souvenir adus de peste mări și țări, de exemplu, ceva moștenit, o scoică spectaculoasă, o mică statuetă… ceva care va aduce un plus de touch personal aranjamentului care ne poartă semnătura. Acest obiect se așează de obicei peste vraful de cărți.

Sursa: Pinterest

Ceva ce mai poate fi necesar: o tăviță. Deseori este nevoie de o tavă pentru ca unele obiecte de pe măsuța de cafea să fie aduse, cumva, laolaltă. O tavă așezată sub lumânări, vază și obiectul interesant va transmite mesajul că acela este un tot întreg, un aranjament, că acele obiecte aparțin unele de celelalte. (Totodată dacă aveți nevoie de loc pe măsuța de cafea – pentru cafea, de exemplu :)))) – puteți muta tăvița ușor, cu tot cu decorațiunile, și obțineți imediat niște loc).

Toate obiectele de pe măsuța de cafea trebuie să se potrivească unele cu celelalte, ca stil, culoare (nu trebuie exagerat, însă, cu asortatul) și trebuie să fie așezate pe mai multe înălțimi (aici sunt de mare ajutor vrafurile de cărți, pentru a le realiza). Sigur că odată ce știi regula, o poți încălca și te poți juca, aceste reguli sunt însă acolo pentru a te ghida. Respectați și stilul casei!

Măsuța mea de cafea

Eu am făcut acest styling la măsuța noastră de cafea, recent. Am urmat regula? Da și nu 🙂

Măsuța fiind mică, am așezat una peste alta doar 2 cărți (un album etno cumpărat recent din Chișinău/Moldova, și Atlasul Frumuseții de Mihaela Noroc, achiziționat tot recent și pe care vi-l recomand din tot sufletul), peste care am așezat tăvița (IKEA). Iar pe aceasta, toate obiectele pe care am dorit să le mai folosesc: o mică vază (IKEA) cu niște flori de bumbac uscate (Søstrene Grene), un suport de lumânare care servește totodată și drept obiect interesant (tot de la Søstrene Grene, care de altfel este noua mea feblețe) în timp ce lumânarea lipsește deocamdată, respectiv, am mai adăugat alte două mici obiecte interesante, din porțelan (Søstrene Grene).

Am și urmat regula, am și încălcat-o, iasă însă că rezultatul este unul estetic, plăcut ochiului. Vă încurajez să faceți și voi stylingul măsuței voastre de cafea, mai aveți timp înainte de sărbători! Nu uitați, decorul poate fi schimbat de fiecare dată când v-ați plicitisit de el, respectiv, de sărbători le puteți face un update de sezon.

Spor la decorat!

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *