Designerii de interior, cuceriți de covoare din Munții Atlas

Rețineți acest nume: Beni Ourain. Nu, nu este denumire vreunui brand – deși dacă stau să mă gândesc, Beni Ourain ESTE UN BRAND, până la urmă, și încă unul foarte puternic! A trecut deja ceva timp de când mi-a atras atenția faptul că în foarte multe dintre fotografiile cu amenajări interioare realizate de profesioniști (sau în orice caz, de oameni pasionați și pricepuți în domeniu) apare foarte, dar foarte dres un anume covor crem. Poate că ați observat și voi acest tip de covor în imaginile de pe internet. El se află aproape întotdeauna în living, sub măsuța de cafea. Se potrivește însă și în dormitoare sau în camera copilului.

beni-ourain_5

Sursa foto: www.kilim-online.com/blog/

blog_jenni-kayne-720x480

Sursa: www.paddotopalmy.com.au

Cu cât îl vedeam mai des, cu atât mă cucerea mai mult simplitatea lui: însuflețea orice încăpere. Se vedea de la o poștă că nu este ceva comun, așa că m-am pus să caut informații despre covor. Și am aflat că este vorba despre un covor din lână pură, realizat de femeile berbere din tribul Beni Ourain din Maroc. În România este încă foarte puțin cunoscut și prezent.

Beni-ourain-berber-wool-carpet-soft

Sursa foto: www.sukhi.de

Covoarele marocane în general sunt foarte apreciate în designul interior – ceea ce nu trebuie să ne mire absolut deloc. Deși persoanele care le țes desigur nu au niciun fel de studii de design, prin simpla continuare a tradiției și a modelelor tradiționale date mai departe din generație în generație reușesc să realizeze de fiecare dată ceva absolut minunat. Nu este de mirare că designerii de interior din toată lumea au descoperit aceste covoare. Dintre ele, de departe unul dintre cele mai de succes este covorul Beni Ourain: acel covor ivory, cu romburi negre: un model tribal foarte simplu. (Există și modele mai altfel, despre asta însă, într-o postare viitoare! Le ador și pe acelea!)

moroccan-rug-berber-rug-beni-ourain-tribal-rug-east-unique-designer-rug-025-02

Sursa foto: www.eastunique.com

Te cucerește imediat! Are un design simplu, care dă foarte bine în orice încăpere amenajată cu gust: adaugă textură și căldură oricărei camere. Este gros și moale, așa că te invită să pășești pe el cu picioarele desculțe! Este din lână, adică dintr-un material natural, sănătos, care respiră.

beni-ourain-rug-high-quality

Sursa foto: www.sukhirugs.com

Am și o veste proastă, însă: COSTĂ DESTUL DE MULT! Dat fiind faptul că este un covor realizat manual, din lână, care trebuie adus de departe (dacă doriți un original și nu un fake de prost gust)… Atât în Europa, cât și în America o mulțime de magazine cu produse dedicate pasionaților designului interior vând astfel de covoare – cei de la Sukhirugs, de exemplu, au pe pagina lor de internet și pozele și numele femeilor berbere de la care cumpără covoarele pe care apoi le revând (vezi aici sub titlul „Our team from Morocco”). Covor Beni Ourain vă puteți achiziționa și de pe Ebay, Amazon, Etsy. Poate că nu am căutat destul de mult, dar în România nu am găsit vreun magazin care să comercializeze astfel de covoare.

În orice caz, iată două tips&tricks pentru cazul în care vă doriți un astfel de covor:

1. Cumpărați direct de la sursă!

Buying-a-Beni-Ourain-rug-1

Sursa: www.thegreeneyedgirl.co.uk

Organizați-vă astfel încât să faceți un concediu în Maroc și cumpărați de acolo un covor. Despre lucrurile la care trebuie să fiți atenți și despre felul în care îl puteți aduce apoi acasă cu avionul, citiți articolul acesta, scris de cineva care chiar a procedat astfel și a ales apoi să împărtășească informațiile și cu noi.

2. Cumpărați un covor mic!

layering-rugs-beni-ourain-over-jute-Melyssa-thenectarcollective

Sursa: www.erikabrechtel.com

layering-rugs-beni-ourain-over-jute-Christine-and-Steven-Visneau-living-room-via-Camille-Styles

Sursa: www.erikabrechtel.com

Decât deloc, mai bine unul mic, măcar așa, pentru suflet! Acesta nu va costa atât de mult. Dacă alegeți această opțiune, aplicați metoda suprapunerilor de covoare (multilayering), care de altfel este foarte în trend acum în designul interior (vezi mai sus). Efectul pe care îl veți obține astfel este chiar interesant, în plus, covorul fiind dispus doar central, aproape numai sub măsuța de cafea, va fi și ferit; va trebuie curățat mai rar și va avea o viață mai lungă. Cel mai bine arată suprapus peste un covor de iută, de exemplu acest covor de la IKEA (în imaginea de mai sus cred că este chiar acesta).

Eu îmi doresc foarte mult un astfel de covor și cu siguranță voi face o combinație între cele două tipsuri: voi cumpăra direct din Maroc un covor mic! 

One comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *