Genți din hârtie reciclată? Da. Și ce spectaculoase!

Urmare a interesului meu crescut pentru reciclare și un stil de viață ceva mai ecologic (cu accent pe “ceva mai”, căci sunt foarte la început de drum), subiect despre care am scris aici și aici, mai nou observ tot ceea ce este legat de acest subiect. Cum intră ceva în news feed-ul meu, cum dau click ca să aflu mai multe!

Așa am aflat despre Antal Hajnal, o tânără din Târgu Mureș, care în urmă cu cinci ani a pus bazele unei afaceri care îmbină două dintre preocupările sale: pasiunea pentru frumos, pentru haine și pentru genți (deh, femeile!) și dorința de a trăi mai ecologic, de a recicla cât mai mult cu putință.

Selected Bags în deșert

“Transforming waste into beauty, this is my mission!” – scrie, deseori, lângă fotografiile pe care le postează pe pagina sa de Facebook. Ce face Hajnal? Transformă deșeurile în frumusețe, face genți din hârtie reciclată în combinație cu resturi de piele. Ceea ce iese din mâinile ei mi se pare minunat oricum, dar având în vedere că este vorba despre regândirea unor lucruri deja aruncate, mi se pare de-a dreptul fabulos!

Happy Bag / Infinity Collection

Când priviți această geantă colorată, vă vine să credeți că este realizată din… reviste aruncate de alții?! Fotografia aceasta face dovada zicalei “one people’s trash, other people’s treasure”. Colecția Infinity, de exemplu, din care face parte geanta de mai sus, se bazează pe dorința de a combina multă culoare, cu piele, pentru a crea un concept sustenabil, contemporan şi revoluţionar. Modelele sunt unice, chic şi chiar luxoase. Lux din deșeu?! Uite că se poate să transformăm deşeurile în ceva frumos. Aceasta este misiunea Selected Bags by Antal Hajnal: cu gândul la modă, dar în același timp respectuoși față de mediul înconjurător.

Autumn Fever Collection

Vă spun sincer, în urmă cu mulți ani, eu am mai văzut astfel de genți – adică unele realizate din reviste – dar nu mi-au prea atras atenția. Motivele sunt două: până de curând, reciclarea nu m-a interesat în mod deosebit, iar în al doilea rând, secretul se află, cred, în modul în care combină Hajnal culorile, plus faptul că adaugă un pic de piele. Eticheta ei frumoasă face și ea diferența, conferă genții un touch final. Găsiți în oferta ei, printre altele, genți mari și mai mici, de zi, plicuri, potrivite la ținute de seară, iar mai nou, genți tip rucsac, realizarea cărora era o mai veche dorință de-a sa. 

Mie îmi place foarte mult și denumirea în engleză pe care o dă fiecărei colecții. Bohemian Summer, Jungle Book, Infinity Waves, Magic Box, Amazing Mozaic, Flappy Purse ș.a.m.d. În foarte multe dintre ele se regăsește, în spiritul acestei afaceri de tip ecologic, câte un cuvânt care te duce cu gândul la natură: summer, jungle, waves… Iar restul denumirilor, la modă: flapper, de exemplu. V-am spus de la început: Hajnal îmbină ecologia cu moda ♥️

The Jungle Book Collection

Atunci când a pus bazele conceptului și a realizat prima sa colecție, Hajnal a luat în considerare faptul că dorește să facă ceva actual, în tendințe, dar și să facă ceva pentru protejarea mediului înconjurător. Să folosească, drept materie primă, hârtia, iar designul să fie, întotdeauna, unul deosebit. Acum, după cinci ani, Selected Bags este o marcă populară în Transilvania, așa că planurile de viitor se referă la comercializarea peste hotare. Hajnal se implică activ și în diferite campanii ecologice, obișnuiește să participe la diverse acțiuni caritabile și susține tot felul prezentări în domeniul ei de expertiză.

Selected Bags nu este numai un brand, ci un mesaj în sine. Să avem curajul să fim unici, să reprezentăm o direcție, chiar dacă nu este în conformitate cu trendurile actuale. Iar între timp să protejăm și mediul înconjurător!

Gențile sunt realizate cu o tehnică specială, multifazică, exclusiv manual. Hârtia refolosită poate proveni din ziare, reviste de modă, pliante, afișe, cataloage… Selecția hârtiei este făcută cu foarte mare grijă, chiar de către designer, deoarece acest lucru influențează major felul în care va arăta produsul finit. După tăierea la mărime hârtie este acoperită cu o folie care o va face impermeabilă. Următoarea fază este împăturitul și modelarea, apoi împletitul și coaserea.

Forma finală a genții este obținută la coasere. După aceea, genții i se adaugă diversele elemente necesare, cum ar fi căptușeala, mânerele, capsele, eticheta etc. Nu există două genți la fel, mai mult decât atât, Selected Bags se străduiește, întotdeauna, să răspundă tuturor dorințelor și exigențelor, astfel că sunt posibile diverse combinații de culori și materiale – într-un cuvânt, personalizări.

Selected Bags călătorește în toată lumea

Colecțiile și produsele realizate până acum se pot consulta pe pagina de Facebook, paginile web selectedbags.ro și selectedbags.com fiind în curs de realizare. 

Designerul Antal Hajnal și Selected Flappy Office Bag

Cât costă o geantă? Cu siguranță vă întrebați… Înainte de vă spune un preț minim-maxim, trebuie să știți că realizarea unui produs durează între 12-24 de ore. Prețul este stabilit în funcție de model și mărime: un plic poate costa între 59 și 149 de lei, în timp ce o geantă mai mare are un preț de 179-300 de lei.

Se lucrează, întotdeauna, la mai multe genți în același timp. Este o afacere de familie, condusă împreună cu soțul lui Hajnal, dar la muncă participă mai mulți membri de familie, care realizează diverse faze de lucru. Toată partea de design este a lui Hajnal, care alege singură fiecare coală de hârtie în parte, începe și finalizează personal fiecare geantă. Sunt prelucrate 150 de kilograme de hârtie în fiecare lună. Ceea ce pune, uneori, o presiune foarte mare asupra… degetelor tuturor celor implicați, care trebuie să facă exerciții speciale – în fiecare zi. Nu este ușor să transformi deșeurile în comori, dar cu siguranță merită, lucru dovedit de zecile, sutele de poze cu clientele fericite care poartă genți Selected Bags.

Aruncați o privire pe pagină, pentru a vă convinge 👛

(Toate fotografiile provin de pe pagina Selected Bags.)

***

La final vă las linkul unui clip de prezentare, pentru a avea ocazia să aruncați o privire și asupra procesului de lucru. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *