IKEA hack: dulapuri Dombås cu un touch organic

Tot ceea ce am cumpărat/făcut pentru noul dormitor a fost precedat de un lung proces de gândire și planificare… Mi-am dorit ca această renovare/redecorare a dormitorului să fie un fel de test pentru mine – un prim proiect de design interior, în care să îmi măsor „forța”. Știu sau nu să realizez ceva cu adevărat frumos și deosebit, s-a prins de mine destul din tot ceea ce am citit și văzut în domeniu? Pot realiza un spațiu ca-n reviste, și pe deasupra rezultatul să nu fie unul steril, ci să ne reflecte personalitatea, fiind și un pic mai original?

DSC_0038

Pat, lenjerie: IKEA; decorațiune butuc: DIY, cadou de la un prieten; ghiveci, floare: IKEA, suporturi lumânare: târg de vechituri Germania, suport lampă: IKEA, cablu textil colorat, fașung din porțelan: TiffanyArt, bec vintage tip Edison: OBI

Asta mi-a dat multe bătăi de cap, pentru că fiecare alegere pe care o făceam – aleg asta sau asta, cumpăr asta sau asta – era apoi DONE, nu prea mai exista cale de întoarcere. Am avut multe momente în care am fost foarte sigură de ceea ce îmi doresc, totodată am avut multe momente în care chiar nu știam ce decizie să iau, ce să aleg, încotro s-o apuc. Pfff. În plus, eram/sunt și… on a budget. A trebuit să cântăresc mult fiecare decizie.

Astăzi vreau să vă povestesc despre dulapuri.

După ce am ales un pat mult mai scump decât am dorit inițial, a trebuit neapărat să economisim ceva la dulapuri. Aș fi dorit, ca tot omul, un sistem PAX de la IKEA. Acela este însă foarte scump. Am vrut să recondiționez două dulapuri vechi, din lemn de nuc, care zac acum săracele în spațiul rezervat cazanului pentru încălzirea centrală… și sunt folosite pentru depozitare. Nu am avut însă energia necesară să le golesc, repar, vopsesc… au fost mult prea multe de făcut și nu am putut să mă mai înham la așa un proiect DIY mare. Am cântărit și opțiunea de a avea un fel de garderobă deschisă, foarte trendy de altfel, am găsit multe exemple faine, dar nu prea ne-a surâs ideea de a avea mereu haine prăfuite…

După lungi deliberări am ales dulapul Dombås de la IKEA.

Sursă foto: site IKEA

Sursă foto: site IKEA

Cel mai mare plus al acestui dulap a fost prețul extrem de scăzut: am cumpărat două bucăți, la prețul de 340 lei/bucata. Un alt atu a fost faptul că este alb, astfel este ca o pânză goală, pe care poți să pictezi orice – asemenea unui pictor. Știam că voi reuși să fac ca aceste două dulapuri extrem de simple, albe, să devină niște dulapuri interesante, unicat – chiar dacă nu știam din capul locului CE anume.

Așadar:

– foarte ieftin

– simplu și alb, numai bun pt. un mic DIY

– compartimentarea OK (și se mai pot face îmbunătățiri fără mari bătăi de cap, montând rafturi în plus, folosind cutii și alte asemenea, cam ca la un PAX)

– mărimea OK (având în vedere că am decis pentru o reducere masivă a cantității de îmbrăcăminte pe care o avem, pentru că oricum nu purtăm atâtea haine + pentru că avem două locuințe, în fiecare dintre ele se regăsește doar jumătate din cantitatea de haine pe care o avem)

– nici PAX-ul nu este din altceva decât din mult hulitul PAL (chiar dacă de o calitate mai bună), și-atunci, dacă tot nu ne permitem lemn masiv (că desigur că mi-aș fi dorit și eu!), de ce nu?

Ce am făcut?

Dulapurilor le-am adăugat un mic touch organic cu ajutorul unor obiecte pe care le aveam în casă, așadar, care nu m-au mai costat nimic. Aveam o crenguță uscată, adunată de pe undeva. L-am rugat pe tatăl meu (meșter bun la toate!) să îmi taie creanga (pe care inițial am vrut să o folosesc pe post de garnișă aici, dar era prea mică) în trei bucăți oarecum egale. Capătul fiecărei bucăți a fost apoi netezit cu ajutorul unui șmirglu, tot de el. Am demontat 3 dintre cele 6 mânere de la dulapuri, care arătau foarte cheap pentru că așa și erau: din plastic. Bucățile de crengi au fost apoi prinse pe ușile dulapurilor și au devenit… mânere! (La baza lor au fost montate niște mici gumițe cilindrice, care acoperă șuruburile de prindere și realizează distanța necesară de la ușă la mâner). Eram și sunt încântată de rezultat! Observați diferența dintre aceste mânere de lemn și cele vechi, de plastic… de la cer la pământ. 🙂

1 4

Mai urma să găsesc o soluție pentru înlocuirea celorlalte trei mânere, și pentru că una dintre ideile de bază era oricum aceea de a combina PAL alb cu tot felul de elemente de lemn (de exemplu, și patul este din PAL alb, dar o noptieră este un butuc, iar cealaltă va fi realizată dintr-o ladă de lemn), am căutat prin atelierul din spatele casei și am găsit ceva: trei bucăți de lemn, rămase de la o altă renovare, atunci când fratele meu a realizat singur niște cadre pentru ușile din jumătatea lor de duplex.

5

Pentru a le da un aspect de lemn învechit am apelat la o metodă cunoscută printre fanii DIY: am dat lemnul cu oțet (da!), apoi cu baiț.

8

După ce am dat cu oțet…

10

…și după ce am dat cu baiț…

Oțetul și baițul fac o reacție anume atunci când intră în contact și rezultatul este un strat  de culoare neuniform, care îi conferă lemnului un aspect învechit. Doar că… baițul pe care îl aveam acasă era unul mult prea roșcat, o nuanță de cireș pe care o urăsc! Ulterior mi-a părut foarte rău că nu am aplicat doar un strat de ceară – aș fi obținut fix aceeași culoare pe care o are noptiera-butuc… Ardeam însă de nerăbdare să încerc această combinație de oțet și baiț, despre care am tot citit.

Ceea ce a urmat după aceea a fost un lung șir de încercări de a obține nuanța dorită sau o altă nuanță mai pe placul meu. M-am gândit să intervin cu niște roșu de la Annie Sloan Chalk Paint, că tot avem roșu în cameră. Apoi ca să mai deschid nuanța, am făcut un white wash (adică am dat cu vopsea acrilică albă într-un mod total neregulat, doar pe aici-colo, atingând suprafața cu pensula doar puțin și ștergând imediat eventualul surplus cu ajutorul unei cârpe).

11

…și după ce am dat cu roșu și am făcut white wash…

Nu arăta rău, doar că era mult prea roz :)) Atunci am pus la lucru pasta mea antichizantă (pe bază de bitum). Am dat pe ici-colo, am întins ajutorul unei cârpe și apoi cu aceeași cârpă am șters surplusul.

12

…și când am dat cu pastă antichizantă pe bază de bitum…

Și ce credeți? Mi-a mai venit și ideea inovatoare de a da cu deruginol :)) Așa cum ați citit. Se poate vedea în poza de mai sus, în farfurioară. La final am închis totul cu un strat de ceară transparentă de la Annie Sloan. Ce să zic… rezultatul este frumos, dar nuanța diferă mult de ceea ce mai este din lemn în cameră.

13

În orice caz, am prins cu șuruburi mici bucățile de lemn peste cele trei uși care mai aveau mânere de plastic, iar rezultatul este acesta (promit ca până la pozele finale cu tot dormitorul să îmi dau seama cum să fac niște poze normale, luminoase, cu ambele dulapuri în ele):

Unknown

17

Mie îmi place ce/cum a ieșit. Vouă? 🙂

Dacă da, vă provoc: curaj, faceți și voi un upgrade unei piese simple de mobilier pe care o aveți!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *