Iluminat artistic pentru monumentul din Moșnița Nouă!

monument mosnitamosnita parc

Prin membrii ei, Asociația Culturală Kabaitan a depus o cerere la Primăria Moșnița Nouă pentru ca Monumentul Eroilor din Parcul Moșnița Nouă să fie clasat drept MONUMENT ISTORIC – și asta pentru ca odată devenit monument istoric, să poată fi demarate procedurile necesare pentru a fi iluminat artistic. Credem că merită pusă în valoare!

În acest moment acesta nu se regăsește pe lista monumentelor istorice din România, nu are cod LMI – adică e ca și cum nici n-ar fi… Am aflat asta cu stupoare atunci când am vrut să înscriu monumentul într-un concurs, și mi s-a cerut acolo codul LMI. Nu știam ce înseamnă, am căutat, am aflat… și așa am ajuns la concluzia că oficial nici nu este un monument istoric. 

Conform răspunsului primit la prima scrisoare adresată Primăriei Moșnița Nouă “în conformitate cu prevederile Legii 422/2011 republicată, regimul de monument istoric este conferit prin clasarea bunului imobil, prin ordin al ministrului culturii și cultelor, la propunerea Comisiei Naționale a Monumentelor Istorice, iar procedura de clasare se declanșează de către direcțiile pentru cultură, culte și patrimoniu național județene la propunerea primarului localității, a consiliului local pe al cărui teritoriu se află bunul imobil respectiv”.

Primăria a solicitat în acest prim răspuns să comunic toate informațiile pe care le dețin cu privire la acest monument, pentru argumentarea propunerii de clasare (ceea ce am și făcut).

DSC_0031

De la istoricul local Szekernyés János am aflat următoarele:

– monumentul a fost ridicat la începutul anilor 1920
– este un monument ridicat în memoria eroilor maghiari din Moșnița, căzuți în cele două războaie mondiale
– la începutul anilor 1920 pe el au fost trecute 45 de nume, iar ulterior, după cel de-al doilea război mondial au mai fost adăugate alte 14 nume
– pasărea din vârful obeliscului este realizată din bronz și reprezintă o pasăre turul care ține o sabie
– monumentul a fost realizat de artistul timișorean Granofsky András
– monumentul a fost vandalizat de două ori și reparat tot de două ori: în 1995 și în martie 2011 (la inițiativa președintelui UDMR Moșnița Nouă, Arató Ștefan, cu ajutorul sculptorului timișorean Varga Luigi István)

Asociația Culturală Kabaitan a solicitat ca primăria să înainteze propunerea de clasare drept monument istoric.

Dorința noastră este ca acest monument să primească un cod LMI, urmând ca ulterior să demarăm procedura ca monumentul istoric să fie iluminat artistic. Monumentul ar putea fi scos astfel în evidență și ar putea deveni o bijuterie în acel parc.

SĂ FIE CU NOROC!mosnita trullmosnita

Așa cum se vede mai sus, pe monument se regăsește și numele unei rude: LASZLÁVIK ISTVÁN. De aici implicarea mea 🙂

Toate fotografiile au fost realizate în ianuarie 2012.

Banaterra a scris despre monumentul din Moșnița: aici.

Între timp, pe pagina de Facebook BANATUL DE ALTĂDATĂ am găsit și o fotografie cu atelierul lui Granofsky, precum și o reclamă apărută în ziarul Tribuna din Arad, în octombrie 1908 (via Lucian Muntean):

granofsky timisoara

10299939_507689172690027_9195062173673761283_n

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *