Refolosiți! Fiți creativi! Fiți eco!

Îmi place foarte mult să refolosesc atunci când fac handmade. De aceea o parte dintre produsele mele au și un strop de… eco, pentru că sunt realizate din materiale refolosite: eșarfe vechi pe care nu le mai purta nimeni, perdele/draperii care nu mai erau folosite, sau – cel mai interesant – mileuri vechi.

Îmi plac mileurile, mai ales cele cu adevărat handmade, dar nu prea se mai potrivesc locuințelor moderne de astăzi. O parte dintre mileurile vechi ale bunicii le-am donat drept recuzită unui teatru, o parte unei prietene care face și ea handmade și mai aplică așa ceva pe genți. Nici prin gând nu mi-a trecut atunci că o să fac și eu într-o zi ceva cu ele. Noroc că mi-au mai rămas câteva piese, iar după ce le-am folosit deja pe acestea, am început să cumpăr de la târgurile de vechituri sau de la second hand-uri. Multe dintre ele arată cu adevărat minunat și mie îmi place foarte mult ceea ce reușesc să fac apoi din ele – practic, le dau o nouă viață!

Iată câteva exemple din cadrul colecției Vintage reinterpretat.

honey1

tears1

tiny beads1 brownie

Mileurile vechi s-au transformat în coliere noi. Le-am adăugat niște mărgele de nisip sau mărgele de sticlă și/sau niște floricele din textil. 🙂

Niște mileuri mai mici s-au transformat în floricele-fantezie aplicate pe cordeluțe:

cordeluta4 cordeluta1

Bucăți de mileuri au fost pictate și transformate în cercei finuți:

cercei2 cercei1

Această danteluță a devenit un colier bridal, pe care l-a purtat la nunta ei o mireasă din Oltenia:

1 2

Iar acest mileu a făcut echipă bună cu niște mărgele de jasp dalmațian și obsidian și a ajuns tot un colier bridal (se află la magazinul Lavly Handmade & More din Timișoara, poate fi cumpărat de acolo).

5 6

Tot acolo se găsește și colierul de mai jos:

3 4

Agrafele acestea s-au “născut” tot din niște mileuri vechi. Ele “locuiesc” acum la Viena:

79La fel și brățara aceasta, aflată la o prietenă dragă, la Zürich, Elveția:

6

Cerceii aceștia vopsiți cu acrilice au fost oferiți cadou cuiva din Timișoara:

10Colierul acesta colorat l-am oferit cadou unei doctorițe:

all the flowers

Iar acesta a fost cumpărat de o persoană pe care o apreciez foarte mult (din Timișoara):

deep pink2

Colierul “So feminine” mai este disponibil:

so feminine

Cordeluțele acestea au fost vândute demult (nu mai țin minte cui):4145

Hm… CRED CĂ V-AM CONVINS că există o nouă viață a mileurilor și în general există o nouă viață pentru textilele vechi, dacă avem imaginație și ne aplecăm asupra lor cu drag. În loc să zacă uitate undeva, în vreun sertar sau dulap, ele au prins din nou viață și bucură sufletul celor care le poartă și de asemenea și a celor care le privesc. 🙂

Să trăiască mileurile!

2 thoughts on “Refolosiți! Fiți creativi! Fiți eco!”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *