Turneul aniversar al lui SirBlues – partea a II-a

La Hostel Obradovic ne-am simțit ca acasă. Cu adevărat!

Tanti Milka și nea Mile ne-au primit cu brațele deschise, de parcă ne-am fi cunoscut de o viață și am fi sosit acasă după o călătorie mai lungă, sau așa ceva. Pentru că Alin știe puțină sârbă (având și rădăcini sârbești) am reușit să comunicăm cu ei, chiar dacă nu vorbeau nicio altă limbă decât cea maternă.

Ne-au pus în față la sosire niște bunătăți, totul numai și numai de casă: cârnați, brânză, omletă, ardei iuți… ne-am lins pe degete!

Atunci când Vali Răcilă a vrut să afle despre paharul de țuică denumirea în limba sârbă, a avut loc o fază de zile mari. Nea Mile nu înțelegea întrebarea (căci, repet, gazdele noastre nu cunoșteau nicio limbă în afară de cea maternă), SirBlues a rezolvat-o astfel: a arătat spre el și a spus VALI, a arătat spre nea Mile și a spus MILE – astfel nea Mile a înțeles că este vorba despre numele lor. Apoi a arătat spre pahar și s-a uitat întrebător la nea Mile. Adică: pe acesta cum îl cheamă? Atunci nea Mile: aaaa! …. și a spus cuvântul respectiv. 🙂 A fost nostim! Cam așa am comunicat, și totuși, am făcut-o mult mai bine decât am făcut-o cu alte ocazii cu oameni cu care vorbeam – teoretic – aceeași limbă… 🙂

Ei, și cel mai cel fel de mâncare a fost… acest chec cu… URZICI! Au dispărut de pe farfurie imediat. 🙂

Foarte bucuroși au fost atunci când le-am arătat pe laptop poze din primăvară: cum am cules și noi urzici pe malul Dunării, la Fischamend/Austria. Și am ajuns la concluzia că da, indiferent de limba pe care o vorbim, și de care parte a graniței ne aflăm, în Banat  împărtășim, cumva, aceleași valori și tradițiile noastre sunt asemănătoare. Iată-i pe acești doi oameni frumoși.

Când nu se mai înțelegeau nicicum, tanti Milka și Alin foloseau Google Translate sau își arătau poze pe internet 🙂 Nea Mile ne tot făcea poze. Iată-l și pe Peter, nepotul familiei Obradovic:

Dincolo de faptul că toate camerele pensiunii erau amenajate cu foarte mult bun gust, terasa familiei Obradovic era o adevărată oază de liniște și de verde. Acolo ne-am petrecut toată ziua: am stat la povești, tanti Milka ne-a făcut un munte de clătite, iar nea Mile ne-a dat o sticlă întreagă de țuică de-a lor. Erau bucuroși de oaspeți! Oamenii aceștia chiar știau cum se face turism și făceau chiar de două ori mai mult decât era necesar. Practic, totul se întâmpla în livingul lor personal și pe terasa lor. Cei cazați în pensiune sunt tratați ca niște musafiri ai familiei!

Ne-am încărcat cu incredibil de multă energie pozitivă, și concertul încă nici nu avusese loc!  Ah, și desigur că cei doi au venit și la concert!

Iată aici grupul Hostel Obradovic, unde nea Mile pune poze cu absolut toți musafirii. Noi i-am spus că ar trebui să aibă un page, și nu un grup, și i-am și făcut un page, dar el cred că nu a prins ideea și continuă să dezvolte doar acel grup. 🙂

Va urma partea a III-a: câteva impresii despre Pancevo și două-trei cuvinte despre concert.

Rămâneți pe aproape!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *