Turneul aniversar al lui SirBlues: Timișoara

Ultima oprire din cadrul turneului aniversar al lui Vali Răcilă: 12 mai 2013 @ The BASSment, Timișoara

La Timișoara am avut parte de un parteneriat extraordinar. Cosmin Motișan de la The BASSment a fost extrem de deschis, flexibil, serios. Aici, în acest club am aniversat în avans cei 60 de ani pe care Vali Răcilă îi împlinea a doua zi. Îi pregătisem o surpriză: un tort, căci ce zi de naștere este acela fără tort?! Pregătirile au început încă de la Viena, atunci când am luat legătura prin Facebook cu Snej Ursache (care s-a mutat între timp în Australia), în baza unei recomandări primite în cadrul grupului Făbricuța de Idei. Ea ne-a realizat la comandă un tort absolut spectaculos: cu cremă de lapte și cu ciocolată, respectiv, vișine, învelit în fondant alb și ornat cu o chitară, desigur.

SirBlues nu știa nimic! Alin a ajuns la club mai repede, eu m-am dus după tort. Am tremurat tot drumul: mi-era teamă că i se va întâmpla ceva în mașină tortului, se va răsturna, va cădea, se va fleci etc. :)) Într-un moment în care SirBlues nu era atent, am băgat tortul în club și l-am ascuns în depozit, printre beri :)) Deși nu am spus nimic, nimănui, la finalul concertului oamenii au început să cânte spontan “La mulți ani” – probabil pentru că apăruse deja în presă informația că acesta este un turneu aniversar. Astfel că a ieșit totul perfect: la final, printre aplauze, lui Vali Răcilă i s-a cântat, iar noi am apărut din senin cu tortul. 🙂 Puțini știu de ce s-a pus Alin în genunchi atunci când i-a oferit tortul lui SirBlues: așa a făcut și Vali Răcilă pe scena Festivalului de Blues de la Sighișoara (ediția 2012), atunci când i-a adus tortul lui Johnny Winter! 

Iată o poză de la Sighișoara, cu faza respectivă:

La final ne-am “prostit” un pic: am făcut niște poze cu tortul și cele patru chitări ale lui SirBlues.

Tortul l-am savurat alături de cei de la Burning Table. Prezența lor la concert a însemnat foarte mult pentru noi!

Iată și o fotografie cu omul care a făcut posibil acest concert: Cosmin Motișan. Pentru că trebuie să subliniem că organizatorii nu am fost noi, singuri – la concertul de la Timișoara am fost doar parteneri!

Mai este ceva ce nu vom uita niciodată: cât FUM a fost în club! 🙂 Pentru că eram foarte, foarte mulți, și pentru că mare parte din public erau fumători, abia dacă mai puteai respira. Motiv pentru care în pauză toată lumea a dat năvală afară, în fața clubului, pentru o gură de oxigen și… desigur, o țigară. 🙂

Noi am căzut lați după concert, dar măcar am fost mulțumiți de ceea ce a ieșit. A fost un turneu de succes, extrem de obositor, dar de care ne vom aduce aminte întotdeauna cu mare plăcere!

LATER EDIT: Am uitat să precizez că Vali a mai primit și un cadou: un baston de cioban, să aibă pe ce se sprijini acum, când trec anii! Bastonul îl cumpărasem de la un cioban, la poalele dealului pe care se află cetatea Șoimoș. Am luat două, de fapt: unui pentru noi, și unul pentru SirBlues. Au fost decorate chiar de cioban, și n-arată deloc rău, am îndrăzni să spunem chiar că e o artă naivă ceea ce a spus el că face în timp ce are grijă de oi, ca să mai alunge plictiseala!

www.kabaitan.org

One thought on “Turneul aniversar al lui SirBlues: Timișoara”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *